Istoric



RADIO-TR400Așa cum bine știți, la jumătatea anilor ’90, în oras a existat bine cunoscutul radio local, Radio Giurgiu.

Putem spune că pentru acea vreme a fost un fenomen. Giurgiu avea nevoie de informații, era avid de cunoaștere, dar și de muzică bună. Fenomenul Radio Giurgiu s-a dezvoltat cu rabdare și pricepere, ajungând să răsune curând în tot orașul.

A urmat Radio Contact, delfinașul fiind repede primit și apreciat de Giurgiuveni. Dar politica media națională și influența Bucureștiului asupra sateliților din provincie, l-au transformat încet, dar sigur într-un radio de nișă. Delfinul s-a metamorfozat în Kiss Fm, iar astăzi Giurgiu nu mai are un post de radio local care să fie al Giurgiului, al Giurgiuvenilor.
Cam asta este scurta istorie a radioului in FM din orașul nostru.

Nu trebuie sa uităm că la jumatatea anilor 2000 în România a apărut un nou concept de radio: RADIO ONLINE. Așa a apărut în oraș, în 2012, Radio Giurgiu FM.ro . Un radio care, spre surprinderea multora, a avut un impact pozitiv asupra giurgiuvenilor și a prins subit la public dar s-a stins mult prea repede.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *